Azi a fost vid. Afina trecuse de mult, dar umbrele urmǎrite se ascundeau în continuare în negura uitǎrii. Eram nerabdǎtoare. Noaptea cea albǎ mǎ aştepta în viitor, iar cele 29 de ore se scurgeau aievea, ca nisipul în clepsidra timpului. Nu mai este mult. Aud ecoul secundarului. Îmi ticǎie prin labirintul de circumvoluţiuni dăndu-mi o senzaţie de picaturǎ chinezeascǎ: Ţac, Ţac, Pic, Ţac...
Ochii mi se rostogolesc pe masă. Astăzi prietenul meu din generală a venit într-o sticlă albastru-marin. Ar trebui să vă distrez azi, nu ? Ei bine, mi-e somn, trebuie sa ma păstrez pentru viitorul ce are să vină. Sper să se potrivească oglinda cu aşteptarea.. să nu se deformeze din pricina timpului. Clopotul n-a sunat azi, dar.. mi-au ţiuit totuşi urechile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu